Nicolae Ceaușescu

Astăzi aniversam 92 de ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, marele patriot roman căzut la Târgoviște sub gloanțele contrarevoluției iliesciene. Modul demn și eroic în care s-a comportat în timpul martiriului pus la cale dușmanii  clasei muncitoare și cărora nu le-a oferit nici o clipa satisfacția îngenuncherii, a fricii sau a disperării , murind alături de femeia pe care a iubit-o si care l-a urmat întreaga viata, intonând amândoi acordurile eliberatoare ale Internaționalei , strigând cu ultima suflare „Traiască socialismul” a fost încheierea apoteotica a unei excepționale cariere politice pusa în slujba ridicării nivelului de viaţă al clase muncitoare, ridicării României pe drumul către modernitate. Nicolae Ceaușescu a murit dar spiritul ceausismului va intra în conștiința neamului din ce în ce mai adânc identificându-se intim cu conceptele de Bine și Dreptate.

Dar ce înseamna ceausismul, care este esenţa acestuia?
Ceaușismul este efortul colectiv al unui popor turnat în formele economiei socialiste planificate, canalizarea tuturor energiilor acestuia de către o conducere onesta și înțeleapta, pentru propășirea și dezvoltarea armonioasa a tarii, pentru  un standard de viata decent asigurat tuturor.

Toleranta zero la furt, corupție, parazitism, lenevie, însușire de bunuri necuvenite, comerț ilicit. Orice avere căreia posesorul nu-i putea justifica existenta prin munca cinstita era confiscata și deținătorul încarcerat. Pușcăriile socialiste erau intesate pana la refuz de delapidatori - multi din marii capitaliști postdecembriști de acolo și-au început cariera.

Meritocrație autentica prin promovarea valorilor și respingerea nonvalorilor.
Învățământul superior de stat absolut gratuit, de înalt nivel comparabil cu universitățile occidentale de prestigiu, dar condiționat de un dificil însa onest examen de admitere, constituia garanția ascensiunii sociale. Rolul sau în ceausism era formarea unei elite tehnico-umaniste apta sa preia conducerea societății.

Democrație autentica prin asigurarea accesului tuturor cetățenilor tarii la cultura, la practicarea sportului,la munca conform pregătirii, la învățământ gratuit de toate gradele, la concedii de odihna în stațiuni, la asistenta medicala gratuita de cea mai înaltă calitate,la locuința decenta, la exprimare artistica libera câtă vreme aceasta nu adopta poziții anti-socialiste sau antiromânești.

Consolidarea independentei politico-militare a României prin industrializare, printr-o politica externa principiala, lipsita de servilism, bazata pe principiul „neamestecului in treburile interne”,  prin conceptul militaro-strategic de apărare a patriei de către întregul popor înarmat, acum abandonat în favoarea unei minuscule și obediente armate de mercenari creata de imperialiștii americani cu banii poporului roman pentru a le slujii interesele aiurea.

Solidaritate cu cei multi, sărmani și înfometați de pe planeta, ce lupta cu arma ori prin alte mijloace pentru pâine și emancipare. Pentru impunerea unei noi ordini mondiale, juste și echitabile in care Occidentul bogat sa nu mai traiască din exploatarea fără satiu a lumii sărace și în care veniturile întregii planete sa nu se mai scurgă doar în buzunarele supersocietatii occidentale fără ca aceasta sa nu dea nimic la schimb.

Lupta activa pentru pace, pentru oprirea agresiunilor coloniale înfăptuite de puterile imperialiste, indiferent ce pretexte ar invoca acestea, împotriva unor state mai slabe și lipsite de apărare cum ar fi  Irak și Afganistan, condamnarea ferma și răspicată a invadatorilor și afirmarea sprijinului pentru luptătorii anti-ocupație.

Ceaușescu, desi uneori inconsecvent cu el însuși, a murit demn sub gloanțele dușmanilor socialismului și ai clasei muncitoare în apărarea ideilor și principiilor  enunțate mai sus.
Epoca sa n-a fost idilica ci aspra și plina de greutăți, dar în același timp măreață și istorica prin cele înfăptuite de poporul liber călăuzit de un părinte intelpt.Cel mai prețios lucru care rămâne în urma lui Ceaușescu este demonstrația elocventa a tezei ca prin socialism și numai prin socialism un popor întreg chinuit de istorie se poate înălța și intra în rezonanta deplina cu civilizația căreia ii aparține.

Florian Liviu

Trădarea intelectualilor

Dupa 1989 intelectualii antebelici dar și cei formați în anii socialismului au întors spatele clasei muncitoare abandonând-o, lăsând-o de izbeliște în fata dușmanilor săi,  fără mustrări de conștiința, primii uitând că aceasta le-a întins o mană prietenească în anii dictaturii sale, iar ceilalți de unde au plecat.

Dacă trădarea intelectualilor proveniți din vechea burghezie e mai ușor de înțeles și de suportat cu atât mai  jalnica și condamnabila este trădarea intelectualilor originari din rândul paturilor sărace cărora numai și numai socialismul le-a oferit un statut demn,onorabil.

Singura explicație nu poate fi decât credința falsa ca abandonând și fugind de socialism pot fugii și de propria îngustime a mintii, a conștiinței și a talentului. Au crezut ca pot ascunde adormirea vulcanului interior al creației, sau irosirea lavei acestuia în nesfârșite și sterile bacanale, ca pot înșela viata, istoria și pe ei însăși mințind ca  socialismul i-a lipsit de libertate, i-a siluit sa-l slujească, le-a impus teme deturnându-le astfel vocația.

Hidoșenia lor morala consta în ascunderea sterilității, impotentei, aridității artistice sub faldurile unei pretinse dictaturi, ce ii hrănea în pritaneu, numai pentru a lustrui cu coatele lor ascuțite mesele cafenelelor .

Il urau pe Ceaușescu din invidie - Ion Ianoși mărturisește printre rânduri în “Eu și El” - deoarece nu erau în stare sa opună faptelor acestuia ce schimbau la propriu fata tarii o opera artistica pe măsură. Erau chinuiți de neputința de a tine pasul în plan artistic cu epoca în care ființau.

Măreția epocii cerea capodopere, iar ei abia puteau da lucrări de serie.
In timp ce Ceaușescu făcea Istorie, ei făceau bancuri măcinați de frustrări și de pizma, cautând în zadar sa înțeleagă cum fiul unor țărani amărați din Scornicești e sufletul ce radiază viata și energie în toate ungherele tarii.

S-au mințit intre ei ca scriu pentru sertar, ca astfel își fac datoria de conștiințe libere ce protestează, se opun dictaturii. Dar când contrarevoluția a devenit fapt împlinit iar Ceaușescu a fost răsturnat sertarele s-au dovedit goale, ca și sufletele lor, ca și capetele lor.

Ne întrebăm cu amaraciune ce ar fi ajuns Mircea Dinescu daca s-ar fi nascut azi, asa cum s-a nascut cu mai bine de 50 de ani in urma, intr-o familie saraca din Slobozia ? Un nimeni.

Si atunci de unde atâta ura fata de socialism la acest intelectual fără scrupule, animat doar de o nestăvilită sete de parvenire, îmburghezit pana în vârful unghiilor ca și Stelian Tănase și ca toți ceilalți dealtfel, al cărui spirit egoist și îngust cu rădăcini în zona burții nu poate cugeta decât la destinația tigăii. Dar Ion Cristoiu, dar Andrei Plesu, dar  Gabriel Liiceanu, și multi alții ca ei ?

Toti aceștia au învățat la universități foarte bune de stat, au avut parte de profesori emeriți, și au fost promovați în funcții importante în anii socialismului încă de foarte tineri.Clasa muncitoare și-a pus speranțele în ei crezând naiva ca ii vor reprezenta interesele.S-au folosit de primul prilej pentru a musca cu perfidie mana care i-a hrănit. Au întors armele contra muncitorilor fără remușcări , contribuind mijlocit și nemijlocit la desființarea și transformarea ei din clasa sociala educata și dotata cu conștiința într-o turma înfometată ai cărei indivizi se confrunta cu spectrul mizeriei și al extincției.

Consolarea care ne rămâne este ca privind aceasta intelectualitate amorala și acreativă ce dorește a se legitima valoric prin vocația sa anticomunista și ce se pretinde îmbrăcată în straiele cele mai rafinate și scumpe ale spiritului  sa exclamăm precum copilul din celebra poveste a lui Andersen :”Împăratul e gol !”

Si mai este ceva, foarte profund și foarte important, cele mai înalte conștiințe, geniile acestui popor s-au raliat în marea lor majoritate ideii socialiste, ideii dreptății absolute și a binelui social. Dintre aceste mari spirite enumeram pe Tudor Arghezi, George Călinescu, Mihai Sadoveanu, Ion Barbu, G.Bacovia, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda, Eugen Barbu, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Camil Ressu si multi, multi alții.

Florian Liviu

Ilich Ramirez Sanchez un erou al luptei pentru libertate

Moto:”Sa înlocuim armele criticii cu critica armelor”  K.Marx

Într-o lume dominata de egoism, servilism și lașitate, subordonata  total scopului mărginit și obtuz al parvenirii cu orice preț, in care Idealul și Cauza s-au înclinat in fata atotputerniciei banului, oameni precum Ilich Ramirez Sanchez se nasc și exista pentru a ne lumina conștiințele aidoma unor meteoriți ce străbat genunile spațiului pentru a sfârși licărind efemer în contact cu atmosfera terestra. Iar asemenea lor  care cu cât bezna nopții este mai adânca cu atât flăcările în care se mistuie sunt mai luminoase, la fel și revoluționarii ca Ramirez Sanchez ce lupta cu arma la umăr pentru idealul dreptății sociale se înalta vederii noastre într-o statura cu atât mai curata, mai morala si mai luminoasa cu cât lumea în care ei se mistuie și ard este mai murdara, mai corupta, mai josnica mai demna de dispreț.

Cei ce conduc lumea prin manipulare sau prin forța, cei ce dețin puterea de a pătrunde în conștiințele noastre prin miile de voci ale crainicilor media îl numesc în mod mincinos terorist. Ei prezintă faptele denaturat urmărind sa arunce cu noroi, sa minimalizeze remarcabilele fapte de arme ale eroului. Adevărații teroriști sunt cei ce acuza de terorism. Ei urmăresc sa însele opinia publica afirmând în mod fals ca teroarea lovește la întâmplare, fără discriminare, fără rațiune, ca ea lovește în popor. Nimic mai neadevărat. Țintele gherilei urbane sunt marii capitaliști, marii bancheri, politicienii și magistrații corupți, liderii de sindicat trădători, trusturile de presa mincinoase, ofițerii serviciilor secrete, bazele armatelor imperialiste. Acestea constituie obiective legitime iar lupta împotriva lor un act eroic de dreptate supra juridica, scopul final fiind trezirea conștiinței maselor la idea de libertate sociala, răsturnarea capitalismului.

America latina pământul natal al lui Ilich Ramirez Scanchez  s-a dovedit un sol fertil pentru ideile marxiste revoluționare. Pe acest continent binecuvântat socialismul a biruit în trei state:Venezuela, Cuba și Bolivia. Exemplul reușitei lor, împreuna cu marea figura a celui care a fost Che Guevara, intrat în istorie ca revoluționarul prin excelenta, figura la care noi o asociem și pe cea al lui Ilich Ramirez Sanchez pentru faptele sale de arme excepționale, va avea cu siguranța ecouri în inimile noii generații de militanți și luptători ce au datoria de a duce mai departe steagul rosu al luptei celor multi și asupriți. Probabil ca aici, prin lupta decisa a popoarelor continentului se va naște o a doua Uniune Sovietica, în coasta celei mai reacționare puteri imperialiste.

Ștacheta înălțata de eroii socialismului și ai mișcării muncitorești este desigur foarte sus greu de atins și mai cu seama de depășit. Datoria noastră este sa facem toate eforturile, tot ce tine de voința noastră, de capacitatea noastră de munca și de lupta pentru a ne ridica la înălțimea statutului de luptător pentru libertatea clasei muncitoare. Moralmente trebuie sa fim pregătiți chiar și pentru prețul suprem. Che Guevara spunea cândva: ”Nu-mi pasa dacă mor cată vreme cineva ridica arma mea și continua sa tragă”.

Florian Liviu

Industrializarea socialistă

În anul 1948, populația rurală reprezenta 76,6% față de 23,4% populația urbană.
Conform cu „Enciclopedia României” din 1938, producția in­dustrială pe cap de locuitor era de 14 ori mai mică decât în S.U.A., de aproape 12 ori ca în Anglia şi de aproape 9 ori față de Germania…,iar venitul național pe locuitor înregistra în țara noastră abia 80 de dolari, nivel ce situa România pe ultimele locuri în statisticile internaționale.
În 1938, rămânea adevărat ceea ce a scris I.G. Duca în 1902: „Trebuie căutată soluția chestiei agrare în ameliorarea soartei țăranilor. În regiunea Mississippi, cu munca pe două zile, un negru îşi poate cumpăra o pereche de ghete, iar la noi un țăran ar trebui să muncească 45 zile…”

De la aceste cifre seci, de la aceasta realitate istorica a subdezvoltării s-a plecat în cursa pentru industrializare, pentru crearea unei agriculturi moderne având drept baza asocierea țăranilor în cooperative agricole sprijinite de stat cu mașini și utilaje, îngrășăminte, semințe de calitate și un sistem de irigații la scara națională. In aceasta curajoasa intreprindere socialiștii romani au avut înaintea lor modelul sovietic.Tânăra industrie sovietica creata sub conducerea lui Stalin pe baza unor planuri cincinale –conceptul de plan cincinal este rodul creativității economiștilor rusi- în intervalul 1928-1940 își dovedise forța și puterea în încleștarea titanica cu barbara mașină de război nazista.
Mai mult sovieticii dovediseră lumii întregi ca economia planificata este net superioara economiei capitaliste de piață.

In ciuda numeroaselor piedici ridicate de către dușmanii regimului, de inerția conștiințelor ce continuau sa gândească in termenii vechii orânduiri, de lipsa resurselor materiale și financiare, de lipsa competentelor tehnice și tehnologice, poporul în marea sa majoritate a înțeles miza istorica a provocării ce ii stătea în fata și s-a angajat pe drumul spinos al industrializării cu convingerea intima ca socialismul fără un nivel de viata ridicat nu ar fi decât visul de dreptate absoluta a unor utopiști.

Progresele nu s-au lăsat așteptate. In 1977 populația rurala coborâse la 52,5% iar populația urbana crescuse la 47,5% . Dar prinși în vâltoarea acțiunii, în încordarea voinței și a intelectului pana la limita supraumanului, partidul a ajuns la credința falsa ca industria reprezinta summum bonum, pe când ea nu este în realitate decât un rău necesar, mijloc absolut indispensabil civilizației pentru producerea îndestulătoare a bunurilor de consum, dar ce trebuie folosit cu măsura și ințelepciune pentru ca răul provocat de el, sa nu afecteze societatea în mai mare măsura decât binele ce-l generează.

Subordonarea înrobitoare a indivizilor fata de diviziunea muncii rămâne valabila și în socialism, precum si alienarea individului prin înstrăinarea sa de produsul muncii sale în cadrul producției industriale. Producția sociala accentuează diferențele și contradicțiile dialectice dintre munca fizica și munca intelectuala- apariția „gulerelor albe” ca grup distinct cu interese specifice în rândul clasei muncitoare. Aceste fenomene aparent marginale ce nu au fost contracarate în nici un fel de aparatul de partid, au dus în timp la demoralizarea clasei muncitoare, la inducerea în rândurile sale a unei atitudini defetiste ce au făcut-o sa-și plece urechea la propaganda insinuoasa a dușmanilor socialismului.

La aceste fenomene negative implicate de industrializare putem adăuga dezrădăcinarea forțata a unei mari mase de țărani din mediul rural și transformarea lor peste noapte în muncitori industriali cu o conștiința de clasa foarte precara și pregătire politica inexistenta. Aceasta pătrundere masiva a elementului țărănesc în muncitorimea orășeneasca a dus la diluarea conștiinței de clasa a muncitorimii în general, la scindarea clasei muncitoare și în final la subminarea bazei partidului.Muncitorii proveniți din țărani erau și au rămas aserviți concepțiilor individualiste țărănești și nu s-au raliat niciodată sincer la ideea socialista. Ei au reprezentat pentru partid un balast de care acesta nici măcar nu a fost conștient.

Tot industrializarea a dus în mod natural la nașterea unei birocrații tehnico-administrative. Ea sa constituit într-o pătură aparte aservita nomenclaturii de partid dar cu ambiții de dobândire a independentei. Conflictul dintre birocrația economica și nomenclatura nemediat de nimeni, lăsat la voia întâmplării a dus de asemenea la slăbirea partidului.

Toate acestea dar mai cu seama ritmul prea susținut al investițiilor, poate justificabil in perspectiva viitorului, în dauna consumului populației au dus la starea de nemulțumire accentuata și fierbere din 1989.

Dar cu tot deznodământul nefast pentru socialism, ca urmare a trădării lui Ion Iliescu -socialismul a fost înlăturat de Iliescu nu de asa zisa revoluție- cei ce și-au asumat sarcina creării unei industrii naționale, sarcină dusă pană la capăt chiar cu prețul vieții, cu toate minusurile și greșelile inerente unei construcții monumentale de o asa amploare, merita stima și prețuirea întregului popor roman și a generațiilor următoare.

In ultimii 20 de ani România a fost deposedata de industria pentru care marea majoritate dintre noi am suferit de frig și foame.Tonul l-a dat alogenul Petre Roman care a declarat cu marsevie ca industria tarii este „un morman de fiare vechi”. Rezultatele dezindustrializarii se vad în suferințele incomparabil mai mari pe care acest popor este osândit sa le îndure.

Florian Liviu